joi, 23 octombrie 2008

3 motive sa participi la Predeal

* contribui la consolidarea sistemului de evaluare si consultare publica a eficientei programelor de tineret dezvoltate de ANSIT; mai pe scurt poti spune exact ce iti place si ce ai vrea sa schimbi astfel incat in 2009 programele noastre sa ti se potriveasca si mai bine;

* cunosti alti tineri sau membrii ong, schimbi impresii, experienta si te intorci acasa mai informat si cu mai multe idei despre ce ai putea sa faci in viitor;

* iei parte la un eveniment mediatizat, care ajuta miscarea de tineret si ong-urile sa dobandeasca mai multa vizibilitate, pentru ca ulterior acestea sa isi sustina cu mai multa forta drepturile;

Daca te tenteaza, solicita la ansittm@yahoo.com formularul de inscriere si trimite-l inapoi completat pana vineri, 24 octombrie. Iti reamintim ca singurul lucru pe care trebuie sa il achiti este transportul pana la Predeal. Cazarea, masa si costul materialelor sunt acoperite de catre ANSIT. Ca sa te convingem, postam alaturat una dintre pozele de la Dialogul regional de anul trecut :)

sâmbătă, 18 octombrie 2008

Noutati

Persoanele interesate de Dialogul Social la nivel regional, organizat la Predeal in luna noiembrie (vezi descriere mai jos) pot solicita si depune formulare pana vinerea viitoare, 24 octombrie 2008. Pentru informatii suplimentare trimiteti mail la ansittm@yahoo.com sau trimiteti comentariu pe blog.
Cazarea la Predeal va fi asigurata la Hotel Panoramic Holiday, detalii si poze puteti gasi pe adresa www.panoramic-holiday.ro.
Inca mai avem locuri libere pentru atelierul Tineret in Actiune, de sambata 25 octombrie, din Timisoara, Casa Studentilor. Atelierul dureaza 3 ore si este tinut de catre Sorin Buruiana, trainer cu o bogata experienta internationala. Inscrierea se face printr-un simplu mail cu numele si date de contact, la adresa lungu_lore@yahoo.com .

joi, 16 octombrie 2008

A doua editie a Dialogului Social Regional


ANSIT Timisoara organizeaza in perioada 11 – 16 noiembrie si 16 – 21 noiembrie, la Predeal, doua intalniri cu tinerii si ong-urile in vederea evaluarii programelor desfasurate de ANSIT in 2008.

Poti participa daca:
* esti fost beneficiar al unuia dintre programele ANSIT (Universitatea ANSIT, Universitatea de Vara ANSIT)
* esti un potential beneficiar al programelor ANSIT
* faci parte dintr-o organizatie care a depus proiect in cadrul programului national de finantare Initiative Comunitare de Tineret 2008
* esti interesat de activitatile ANSIT (studii, cercetari, activitati de informare)
* faci parte din administratia publica locala

In cazul in care doresti sa participi, solicita la ansittm@yahoo.com sau lungu_lore@yahoo.com formularul de inscriere. Tematica intalnirilor o gasesti mai jos:

* Programul National Initiative Comunitare de Tineret 2008 – program de finantare a ong-urilor de si pentru tineret ( metodologie, analiza SWOT, propuneri de imbunatatire, alternative de implicare )
* Universitatea de Vara ANSIT si brandul “Universitatea ANSIT” - seriile de trainguri destinate tinerilor si ong-urilor (abordare comparativa intre Universitatea de Vara 2007 si Universitatea 2008, criteriile de selectie)
*prioritatile de cercetare ANSIT pentru 2009 (identificarea nevoilor reale, concrete a tinerilor si asteptarile acestora in ceea ce priveste politicile de tineret nationale)
*structuri si retele de informare in domeniul tineretului (evaluarea retelei INFOTIN, activitatile de promovare si colaborarea cu mass-media)

miercuri, 15 octombrie 2008

Atelier TIA

Hot news
Din 15 locuri disponibile pentru atelierul de sambata 25 octombrie, raman libere 8 locuri, adica avem deja 7 persoane inscrise. Va asteptam in continuare.

Pentru cei deja inscrisi la atelier, lansam o provocare. In vederea eficientizarii intalnirii si pentru a preveni dezbateri pe subiecte care nu va intereseaza, va rugam sa ne trimiteti intrebarile sau asteptarile voastre legate de Programul Tineret in Actiune. Noi am dori sa le postati pe blog, la comentarii, insa plini de consideratie cum suntem :) le acceptam si pe mail. De asemenea primim bucurosi orice sugestii sau cerinte legate de comfortul vostru in timpul atelierului (jocuri preferate, materiale sau alte lucruri fara de care nu puteti supravietui pe durata seminarului).

marți, 14 octombrie 2008

Vino sa afli cum poti accesa programul Tineret in Actiune

Ne-am decis sa reluam activitatea pe blog, chiar mai in forta decat am facut-o in vara :D

In speranta unui trafic mai mare pe blog si a unei participari din partea voastra, venim cu o oferta pe care nu o puteti refuza: un atelier despre Programul Tineret in Actiune, al Comisiei Europene. Pe langa continutul atelierului, atu-ul evenimentului consta in prezenta si experienta trainerului, Sorin Buruiana.


In cateva cuvinte, sambata, 25 octombrie, la Casa Studentilor Timisoara puteti gasi: entuziasm, profesionalism si nu in ultimul rand informatii concrete despre cum puteti deveni beneficiar al Programului Tineret in actiune. Mai jos puteti citi 'call for applications'-ul nostru, cu precizarea ca atelierul este gratuit.


Ai o idee foarte buna prin care tinerii isi pot pune in valoare creativitatea? Iti place sa cunosti culturi noi si sa te intalnesti cu alti tineri din alte tari pentru a discuta despre teme de interes comun? Vrei sa participi intr-un proiect de voluntariat de lunga durata intr-o alta tara, avand toate cheltuielile acoperite? Sau poate coordonezi deja proiecte si vrei sa afli lucruri noi despre o alta linie de finantare?


Atunci te asteptam sambata, 25 octombrie 2008, de la ora 11, la sediul ANSIT Timisoara, din incinta Casei Studentilor, B-dul Regele Carol, nr 9, cam 7, pentru a discuta despre cum poti face toate acestea, si nu numai, prin programul Tineret in Actiune. Vom vorbi despre ideile tale, despre lucrurile pe care tu vrei sa le faci, despre initiative, despre proiecte internationale, despre valori, voluntariat, despre cum poate face un tanar diferenta in comunitatea in care traieste. Ce trebuie sa faci prima data cand vrei sa partici intr-un training sau seminar international, care sunt pasii pe care sa-i parcurgi daca vrei sa organizezi un eveniment de dimensiune europeana ... toate acestea pot fi subiecte de discutie daca si tu vei fi acolo. Ai o alta intrebare ... suntem buni ascultatori si bine informati. Si pentru ca nu pretindem ca le stim pe toate, nu va irosim timpul daca nu stim raspunsul, ci il vom cauta pana in panzele ... Comisiei Europene!


Aceasta este o initiativa a Ligii pentru Educatie, Cultura si Sport iar cel ce va facilita evenimentul este Sorin Buruiana, coordonator de proiect si trainer, prezent in peste 30 de proiecte internationale, in Bulgaria, Turcia, Serbia, Ungaria, Germania, Italia, Spania, Italia, Anglia, Belgia, Danemarca si Suedia, majoritatea finantate prin programul Tineret in Actiune.


Grupul de lucru va fi format din 15 persoane, iar pentru a va afirma interesul trimiteti un mail la adresa lungu_lore@yahoo.com, iar la CC sorin.buruiana@yahoo.com. Vom merge pe principiul “primul venit, primul servit”, asfel va vom raspunde in scurt timp dupa primirea mesajului dvs.